Cine încalcă legea: conducătorul vehiculului sau pietonul?

Pieton care nu se asigură

Există numeroase „legende urbane” (și nu numai…) referitoare la ideea că „pietonul este suveran pe trecere… a pus piciorul pe trecere, ești obligat să oprești…”. Ei bine, voi încerca să demontez acest mit (care aparent creează obligații numai pentru conducătorii de vehicule), pe baza prevederilor legale. Astfel, e bine de știut faptul că pietonii au prioritate de trecere numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii și numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic. Conform DEX, a te asigura înseamnă „a-ți lua toate măsurile de precauție pentru a te pune în siguranță”.

Se dă următorul exemplu: vehicul (autoturism / motocicletă / bicicletă) care se apropie la cca. 3-5 m. de trecerea de pietoni cu viteza legală (max. 30 km/h), în timp ce un pieton cu ochii în telefonul mobil, fără a privi stânga – dreapta, pășește pe trecerea de pietoni… Situații specifice: carosabil umed / alunecos, vizibilitate scăzută. Distanța parcursă între momentul reacției conducătorului vehiculului (sesizarea pericolului și oprirea vehiculului) depășește cei 3-5 m. Cine încalcă prevederile legale?

RĂSPUNS (propriu) : în situația în care vi se aplică sancțiunea contravențională prevăzută în OUG 195/2002, art. 100, pct. 3, lit. b) – neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului – amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (580 – 725 lei) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pe baza probelor video sau cu martori, solicitați și sancționarea pietonului respectiv (culpă comună) pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la (ne)asigurare, dacă a fost cazul.

În sprijinul opiniei mele, public mai jos, în extras, unele prevederi legale și o definiție din DEX:

OUG 195/2002
Articolul 1
(1) Circulația pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații sunt supuse dispozițiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 72

(2) Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
(3) Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.
(4) Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.

Articolul 99
(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice:

3. nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice (290-435 lei) ;

HG 1391/2006
Articolul 135
Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere şi în următoarele situaţii:

h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Articolul 167
(1) Se interzice pietonilor şi persoanelor asimilate acestora:
a) să se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore;
b) să traverseze partea carosabilă prin faţă sau prin spatele vehiculului oprit în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, cu excepţia cazurilor în care există treceri pentru pietoni, semnalizate corespunzător;
c) să prelungească timpul de traversare a drumului public, să se oprească ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni care nu sunt prevăzute cu semafoare;
d) să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise;
e) să ocupe partea carosabilă în scopul împiedicării circulaţiei;

DEX
asigurá [At: ȘINCAI, HR. II, 15 / V: (înv) asecu- / Pzi: asigur, (înv) -réz / E: a3 + sigur cf fr assurer]

5 vr A-și lua toate măsurile de precauție pentru a se pune în siguranță.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comodo SSL
RSS
Follow by Email
Facebook
Google+
https://www.sandupalantin.ro/cine-incalca-legea-conducatorul-vehiculului-sau-pietonul">
Twitter